consumatorului vulnerabil a publicată în 16 septembrie prevede acordarea ajutorului lunar pentru încălzirea locuinței începând cu 1 noiembrie. Cererile pentru primirea acestui ajutor vor trebui depuse până pe 15 octombrie. Autoritățile stabilesc procedura și modelul actelor necesare obținerii ajutorului pentru încălzire după noile reguli.
Hotărârea de Guvern HG 1.073/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 968, s-a stabilit procedura de urmat atunci când se solicită acordarea ajutorului de încălzire și modelul actelor necesare.
Descarcă aici documentele necesare pentru ajutor încălzire 2021.
Primarul stabilește dreptul la ajutor pentru încălzire fie solicitând informații altor instituții ori autorități, fie, după caz, pe baza anchetei sociale efectuate de serviciul public de asistență socială.
În funcție de sistemul de încălzire utilizat în locuință, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt:
- ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat;
- ajutor pentru gaze naturale;
- ajutor pentru energie electrică;
- ajutor pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.
Sprijinul de la stat pentru încălzirea locuinței în sezonul rece (noiembrie – martie) va fi plătit diferențiat în funcție de venitul mediu lunar pe familie sau al persoanei singure astfel:
- în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
- în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;
- în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;
- în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;
- în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;
- în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;
- în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;
- în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;
- în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;
- în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;
- în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei.