Supraviețuirea noastră ca specie depinde de capacitatea de a identifica pericolele. Ca oameni am fost înzestrați cu instinctul de a simți pericolul și a-l evita. Luptă sau fugi!
Totuși, luptă sau fugi, este doar partea a doua a mecanismului, pentru că înainte de a decide dacă ai de-a face cu un pericol cu care te poți lupta sau de unul de care trebuie să fugi cât te țin picioarele…Ei bine, înainte de asta trebuie să ai capacitatea de a identifica pericolul.
Când ursul nu te mai sperie, cum te poți feri de pericol?
Pericolele sunt diverse, și am putea să le împărțim în multe tipuri și genuri. Însă ceea ce ne interesează pe noi aici, este gradul de abstractizare, sau cât de evident este pericolul cu care mă confrunt.
Când vezi un urs care rage, fugind spre tine, ei bine în acest caz pericolul este destul de evident. Sau mă rog…așa cum se mai vede pe la știri sunt persoane care nici nu luptă nici nu fug, ci încearcă să hrănească ursul, decizie care uneori duce direct la spital. Iată deci că nici măcar un urs nu mai e văzut în zilele noastre ca o amenințare.
Ar urma apoi o serie de amenințări mai subtile, să fii furat într-o piață de exemplu. Pur și simplu nu ești capabil să observi că anumite persoane te urmăresc, sau urmăresc un moment propice în care să-ți facă rău. Aici ține deja de experiența și flerul personal, dar în general stăm bine.
Ce faci când ai un pericol pe care nu îl vezi și nu îl înțelegi?
Dar ce te faci în cazul unui virus? Ce te faci când te confrunți cu un pericol pe care nu îl vezi, nu îl înțelegi, nu l-ai mai trăit niciodată, iar singura dovadă a existenței lui este faptul că alți oameni îți spun că există? Oameni pe care nu neaparat îi crezi? Cum reacționezi în fața unui astfel de pericol? Îl ignori? Te aștepți să nu ți se întâmple? Ești sigur că nu există?
Dar dacă mor oameni în jurul tău? Să crezi până nu vezi? Așadar cum tratezi un pericol pe care nu l-ai mai văzut niciodată și pe care nu îl vezi?
Opiniile. Aceste nisipuri mișcătoare ale minții.
Intrăm în tărâmul opiniilor, cele mai instabile și fluctuante credințe umane. Opiniile sunt schimbătoare în funcție de persoana cu care vorbești, de poziția în care te afli și de ultimul articol pe care l-ai citit. Dacă vezi o știre cu numărul mare de morți, ești convins că pericolul există. Dacă vezi oameni care protestează împotriva măștilor și ei nu poartă mască, ești convins că totul este o mare scamatorie. Dacă citești de morții din Italia, nu te afectează, sunt prea departe, poate nu te ajunge. Dacă moare cineva din familie sau din vecini, te gândești că s-ar putea să fie un sâmbure de adevăr în toată nebunia. Și uite așa, ca o frunză în vânt, opiniile noastre se schimbă de la o situație la alta, de la un articol la altul, de la o știre la alta.
Să crezi sau să nu crezi?
Sistemul nostru medical, de fapt încrederea în el, nu ne ajută de loc. Încrederea în sistemul medical este la cote scăzute, și erodată continuu de evenimente tragice precum Colectiv, bebelușii arși în maternitate, Hexifarma, nosocomiale, șpagă. Încrederea în statistică este și ea la cote scăzute. Să nu uităm că venim din vremuri în care aveam raportată cea mai mare producție la hectar, de grâu, de porumb, de orice… Asta în timp ce în magazine nu erau de niciunele. Înrederea, liantul pe care se bazează societățile, are cote scăzute, din motive istorice sau conjuncturale.
Dar înseamnă toate acestea că virusul nu există? Neîncrederea în sistemul medical sau în sistemul de raportări, este singura garanție pe care te bazezi că vei scăpa?
Situația din vremurile prin care trecem îmi aduce aminte de o poveste cu tâlc, care spunea așa:
O inundație mare venise peste o parte a lumii, și toți localnicii se urcaseră pe acoperișurile caselor pentru a scăpa de furia apelor. Bărci de salvare au venit și au evacuat populația, dar un om nu voia să plece. Zicea că Domnul îl va salva. Apele au mai crescut, iar omul s-a rugat și mai mult. Au venit cu elicopterul să îl salveze, dar omul a zis că nu pleacă pentru că se încrede în salvarea Domnului. Într-un final a murit înecat iar în Rai l-a întrebat pe Domnul de ce nu l-a salvat. Iar Domnul i-a răspuns:Țiam trimis echipe de salvatori și cu bărcile și cu elicopterul, dar tu pe toți i-ai refuzat. Alegerea a fost a ta.
Pariul lui Pascal
Pariul lui Pascal spună că ,,Dacă Dumnezeu există și eu nu cred în El, am pierdut totul, dar daca El nu există și eu cred în El atunci nu pierd nimic. Așa este și cu Covidul: Dacă într-o zi vei constata că există și îți face rău într-adevăr, s-ar putea să fi pierdut deja totul.
Cât de mult înțelegem pericolul Covid? Dar mai ales cât de mult înțelegem care ne este salvarea? Cum putem să ne temem de un pericol pe care nu îl vedem, și cît de mult putem să ne încredem într-un vaccin pe care nu îl înțelegem? Câți oameni trebuie să moară în jurul nostru ca să pricepem că există un pericol mai mare decât puterea noastră de înțelegere?
